Guvernul României - Hotărâre nr. 521/2023 din 26 mai 2023

Hotărârea nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate 

În vigoare de la 01 iulie 2023

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 26 mai 2023. Formă aplicabilă la 01 iulie 2023.

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 221 alin. (1) lit. c) şi d) şi al art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

   Art. 1. -   (1) Se aprobă pachetele de servicii, respectiv pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, care sunt prevăzute în anexa nr. 1. 
   (2) Se aprobă Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut în anexa nr. 2. 
   Art. 2. -   Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 
   *) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 bis. 

   Art. 3. -   La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 28 iunie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. 
   Art. 4. -   Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2023. 


PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
p. Preşedintele Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate,
Adela Cojan
Ministrul apărării naţionale,
Angel Tîlvăr
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul investiţiilor
şi proiectelor europene,
Marcel-Ioan Boloş
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu

    Bucureşti, 26 mai 2023. 
    Nr. 521.